Sistem, normă și vorbire
În 1952 Coșeriu a publicat eseul Sistema, norma y habla („Sistem, normă și vorbire”), iar această distincție a devenit în scurt timp parte a canonului lingvistic. În acest eseu, Coșeriu tratează perechea de termeni a lui Saussure langue și parole și afirmă că aceștia sunt insuficienți pentru a înțelege întreaga realitate a limbajului. Principala critică se referă la faptul că se face o distincție între sistemul funcțional, pe de o parte, adică langue, și realizarea, pe de altă parte, adică parole; se ignoră diferite fapte.
Fonologii din Praga au arătat deja —și acest lucru fusese deja demonstrat de pionierii lor din Școala Kazan — că un fonem, adică o concepție sonoră, poate corespunde unor realizări diferite într-o anumită limbă, de ex., datorită diferitelor medii sonore. Deci, în spaniolă — și acesta este unul dintre exemplele pe care Coșeriu își bazează argumentul — pe de o parte, sunt în sistem, adică langue, doar cinci foneme vocale, / a /, / e /, / i /, / o /, / u /.
La nivelul parole, a vorbirii, fonemele corespund unui număr infinit de realizări. În cazul fonemelor / e / și / o /, se poate observa și o distribuție regulată, tradițională, în funcție de mediul sonor, conform căruia fonemele sunt pronunțate fie închis, fie deschis. Deoarece această pronunție închisă sau deschisă în spaniolă este cea normală în fiecare caz, o pronunție diferită ar fi posibilă, dar nu obișnuită, această implementare este în conformitate cu spaniola standard. Norma este implementarea tradițională a sistemului care este comună într-o comunitate lingvistică. Normele există nu numai din punct de vedere fonetic, ci în toate domeniile limbajului.
Nu trebuie confundată cu norma prescriptivă, norma exemplară într-o comunitate (cf. corectitudinea idiomatică). În toate chestiunile legate de lingvistica sistemului, diferența dintre sistem și normă trebuie luată în considerare întotdeauna. Pe de o parte, standardul depășește sistemul, deoarece conține mai multe informații, de exemplu, în cazul fonemelor vocalelor spaniole, informații suplimentare cu privire la faptul dacă acestea trebuie pronunțate deschis sau închis. Pe de altă parte, sistemul depășește și norma, deoarece sistemul nu conține doar realizările tradiționale, ci și, ca „sistem de posibilități” virtual, realizările care nu sunt (sau încă nu sunt) tradiționale. În cazul formării cuvintelor, de exemplu, numai regulile de formare a cuvintelor sunt ancorate în sistemul unei limbi, nu realizările concrete. Un cuvânt de genul „bărberibil” corespunde unui model de formare a cuvintelor românești, dar probabil nu este norma românească. Este un cuvânt posibil prin intermediul sistemului (și, ca atare, acesta există deja practic și este înțeles), dar nu este comun în română, nu „normal”.
În istoria lingvisticii, au existat deseori tendințe de reducere a limbajului la utilizare. Mai ales în ultimii ani — în special în contextul lingvisticii cognitive — s-a încercat definirea limbajului exclusiv prin utilizare.
Lingvistica structuralistă este acuzată în mod repetat că nu a recunoscut importanța utilizării ca dimensiune de bază a limbajului.
Distincția lui Coșeriu între sistem și normă ia în considerare faptul că sistemele sunt organizate ca sisteme de elemente funcțional opuse, iar pe de altă parte, că un sistem poate fi mediat doar de vorbire. Cu toate acestea, procesul de mediere nu numai că conferă sistemul, ci și realizarea sa comună.
Sistema, norma y habla (cu un rezumat în germană) , Montevideo; și în RFHC 9, pp. 113-181; (nr. 8). Reeditat în Teoría del lenguaje y lingüística general. Cinco estudios, Madrid; a doua ediție, Madrid, 1967.
Teoria limbajului şi lingvistica generală. Cinci studii, Editura Enciclopedică, Bucureşti. Traducere în limba română a nr. 30, revizuită şi editată de Nicolae Saramandu.